Actul normativ are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, în sensul includerii în componenţa Autorităţii Teritoriale de Ordine publică a Şefului Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.
Astfel, potrivit legii, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică este constituită din şeful Direcţiei generale de poliţie a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, respectiv de consiliul judeţean, 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de primarul general al municipiului Bucureşti, respectiv de preşedintele consiliului judeţean, şeful Direcţiei generale de jandarmi, a municipiului Bucureşti sau al inspectoratului judeţean, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti sau şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean, şeful serviciului teritorial al Poliţiei de Frontieră Române şi, după caz, şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.
Autoritatea asigură, prin activitatea sa, reprezentarea şi promovarea intereselor comunităţii în scopul asigurării unui climat de siguranţă şi securitate publică, iar poliţia de frontieră are, de asemenea, un rol important în respectarea ordinii şi liniştii publice în zona de competenţă.