Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, cu această ocazie, șeful statului a evidențiat amploarea și complexitatea acestui exercițiu de testare și evaluare a interoperabilității sistemelor de comunicații și informatice aliate, în sprijinul structurii de comandă și control pentru misiunile Forței de răspuns a NATO, și a salutat implicarea celor peste 1.000 de participanți din cele 35 de unități specializate aliate dislocate. Președintele Klaus Iohannis a subliniat eforturile autorităților române în vederea consolidării, și pe această cale, a rolului României de furnizor de securitate și stabilitate în Flancul de Est al Alianței.
"Țara noastră a demonstrat, în cadrul exercițiului NATO 'Steadfast Cobalt 2016', că deține capabilități de țară-gazdă pentru forțele ce ar putea fi dislocate pe teritoriul național, confirmând propria capacitate de a integra comandamente și forțe românești într-o operație majoră întrunită NATO, de apărare colectivă în Estul Europei", precizează sursa citată.
Șeful statului a apreciat că, pentru militarii români participanți, exercițiul a constituit o oportunitate de consolidare a cunoștințelor tehnice și a abilităților practice necesare pentru desfășurarea unor misiuni în comun în mediul internațional.
La finalul vizitei, președintele Klaus Iohannis le-a mulțumit tuturor celor care și-au adus contribuția la planificarea, pregătirea, dislocarea și execuția în România a acestui exercițiu NATO, atât cadre militare, cât și civili, care, prin activitatea desfășurată, asigură menținerea și dezvoltarea interoperabilității între comandamentele și forțele NATO, multinaționale și naționale aliate.