Problema salarizării trebuie abordată unitar, iar presiunea pentru majorările în acest domeniu a venit din partea primăriilor, a funcţionarilor din acestea, ale căror salarii sunt limitate de lege sub cele ale primarilor şi viceprimarilor, a declarat, miercuri seara, vicepremierul Kelemen Hunor, preşedinte al UDMR.
Potrivit acestuia, trebuie aliniat în legea salarizării ceea ce s-a întrerupt la un moment dat pentru o anumită categorie în timpul pandemiei.
"Pentru medici, apoi pentru profesori au mers pe foaia de parcurs, pentru ceilalţi nu. Deci dacă nu avem o abordare unitară, atunci lucrurile iarăşi se duc într-o direcţie zic eu greşită. Deci problema nu sunt parlamentarii. În acest moment poţi să spui că pentru parlamentari nu trebuie să măreşti salariile, e ok, nu-i nicio problemă, se poate, dar pentru aleşii locali trebuie să faci un pas. Şi asta a fost ideea. A fost o discuţie în coaliţie la un moment dat, şi asta a fost ideea. Nu era vorba de parlamentari", a declarat Kelemen Hunor la Euronews Romania.
Liderul UDMR a precizat că este vorba despre funcţionarii din primării, mai ales de cele din comune, care au salarii mici.
"În legea salarizării scrie foarte clar că nimeni nu poate să aibă un salariu mai mare decât viceprimarul. Degeaba creşti pentru funcţionarii publici, că te blochezi în acest articol. Şi atunci sunt foarte multe primării care rămân depopulate, unde pleacă oamenii. (...) Nu e vorba de o creştere mare, ci o pătrime din ceea ce trebuia făcut, deci nu e vorba despre un salt uriaş. Şi asta era ideea la un moment dat, şi nu parlamentarii. (...) E greşit să ducem discuţia în direcţia de a creşte sau a nu creşte indemnizaţiile parlamentarilor, fiindcă nu asta era ideea. Şi presiunea nu din zona parlamentară a venit, a venit din partea primăriilor, şi nu neapărat din partea primarilor, din partea funcţionarilor, fiindcă există această prevedere că nimeni nu poate să aibă salariu mai mare decât viceprimarul. Şi aici cu toţii am spus, da, această situaţie trebuie rezolvată", a explicat Kelemen Hunor.
El a adăugat că există tendinţa de a se intra în extreme, în demagogice, în populism.
"Nu trebuie să dai mai mult decât e cazul, nu trebuie să ieşi din contextul economic românesc, nu poţi să te compari cu Germania, cu SUA. (...) Dar e o altă abordare aici. Vrei, nu vrei, trebuie să spui lucrurilor pe nume. Într-o primărie nu poţi să stai fără funcţionari dacă vrei să faci treabă şi n-o să stea funcţionarii pe 3.000 de lei - 3.100 de lei", a motivat vicepremierul.
În ceea ce priveşte situaţia de la Senat, Kelemen Hunor a arătat că "şapte senatori nu pot vota o lege", doi dintre aceştia fiind la şedinţa de guvern, această inţiativă fiind susţinută de toţi reprezentanţii partidelor care au primari în teritoriu.
"A fost susţinută această iniţiativă sau acest amendament de toţi cei care au primari, deci presiunea vine de acolo, şi e o presiune legitimă, pentru că primarii primesc de la funcţionari şi ei lucrează cu oameni. Şi asta a fost ideea. Urmează dezbaterea în Parlament. Vorbim de salarii nu mari. (...) Problema e că noi, de fiecare dată, intrăm într-o zonă populistă când e vorba de salarizare şi nu e bine în niciun fel. (...) Nu e vorba de bogăţie aici, e vorba despre un salariu decent pentru un om care îndeplineşte o funcţie publică, mai ales când a fost ales într-o funcţie publică sau a fost numit într-o funcţie publică şi pentru care are nişte responsabilităţi", a susţinut liderul UDMR.
El a anunţat, în context, că în luna octombrie vor începe discuţiile în coaliţie pe tema proiectului de buget, astfel încât acesta să intre în Parlament în noiembrie, iar la finele anului să fie votat. "Noi am propus să începem discuţiile pe proiectul de buget mai repede decât în trecut. Deci în octombrie vom începe discuţiile în coaliţie, apoi în Guvern, în Parlament în noiembrie, să nu intrăm în decembrie, sfârşit de an ori, Doamne fereşte, în anul 2023 fără să avem bugetul votat. Şi, în momentul în care vedem toate cifrele, vedem toate posibilităţile noastre, atunci putem discuta inclusiv această idee privind salariul minim european, care este o recomandare", a adăugat vicepremierul.
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, cu 92 de voturi "pentru, 22 "împotrivă" şi patru abţineri, un proiect legislativ prin care demnitarii şi aleşii locali urmează să primească indemnizaţii mărite.
Potrivit senatorilor UDMR Turos Lorand şi Fejer-Laszlo Odon, autorii amendamentului admis la comisia de specialitate şi adoptat în plen, scopul urmărit este de "eliminare a inechităţilor existente în acest moment".