O echipă a Parchetului General a fost zilele trecute în control la Parchetul Curții de Apel Constanța, din seiful căruia ar fi dispărut protocolul.
Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a confirmat, vineri, că se fac verificări la Parchetul Curții de Apel Constanța în dosarul deschis după publicarea de către Darius Vâlcov a unui document secret.
În replică, Adina Florea, aleasa lui Tudorel Toader pentru şefia DNA, spune că nu îl cunoaşte pe Darius Vâlcov şi nici nu ştia de vreo anchetă la parchetul Curţii de Apel Constanţa.
Scandalul a izbucnit după ce Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, a publicat pe Facebook documentul încheiat în 2016 de SRI și Parchet.
Documentul postat de Vâlcov are şase pagini şi patru capitole în care se prevăd principiile cooperării, obiectul şi regulile acesteia, dar şi responsabilităţile fiecăreia dintre instituţiile semnatare. De asemenea, ultimul articol al documentului prevede abrogarea protocoluluii încheiat în 2009 între cele două instituţii şi care a fost desecretizat în acest an.