Sfârșit de săptămână tumultos pentru PSDragnea. Vineri, 8 iunie, ar putea fi cea mai importantă zi din cariera politică a liderului PSD. Ce se va întâmpla după aceată dată nu va mai avea nicio relevanță, sau poate că da. Decizia stă în puterea magistraților de la Curtea Supremă.
Dacă Dragnea va fi achitat, PSDragnea va jubila, iar victoria liderului suprem va fi totală, cel puțin pentru moment. Mitingul se va transforma într-o mare sărbătoare pesedistă în care se va înfiera cu mânie așa-zisul stat paralel și se va râde în nas electoratului care nu se lasă manipulat.
O altă variantă favorabilă lui Dragnea ar fi rejudecarea dosarului. S-au mai dat sentințe similare. Dacă la instrumentarea cauzei s-au folosit mijloace de interceptare în baza protocoalelor cu SRI, nu este exclus să se dea o astfel de sentință.
Cele două variante sunt singurele acceptate de locotenenții lui Dragnea care fac deja zid în jurul conducătorului suprem. Artizanul controversatei OUG 13, onorabilul Florin Iordache, a făcut deja publice calculele partidului în acestă speță chiar la Realitatea TV.
Mai există însă o variantă faborabilă lui Dragnea, chiar și pe termen scurt: amânarea sentinței. O astfel de decizie îi dă posibilitatea liderului PSD să-și reevalueze prioritățile și să-și calculeze bine următoarele mutări. Această variantă are însă și marele dezavantaj că ar putea aduce un verdict nedorit.
Și, în fine, ultima variantă este condamnarea. Această sentință va divide și mai mult societatea românească și va ridica numeroase semne de întrebare despre actul de justiție în România, despre protocoale și lipsa lor, despre cercetarea preliminară și despre administrarea probelor.
Sentința în cazul Dragnea, oricare ar fi ea, ascunde o realitate dramatică: suntem la un pas de anarhie. Populația și-a pierdut încrederea în principalele instituții din România din cauza numeroaselor atacuri la care au fost supuse de puterea actuală, care a avut un singur scop: să facă orice pentru a scăpa de pușcărie pe liderii de la vârf cu probleme în justiție.
Închei acest material cu un vechi dicton latin: ,,FIAT JUSTITIA, ET PEREAT MUNDUS!" - (Să se facă dreptate, de-ar fi să piară lumea!)