Sub tematică «30 de ani de libertate», duminică va avea loc, începînd cu ora 12.30, vernisajul unei expoziții foto-documentare, dedicată eroilor Revoluției Române din 1989, urmată de un concert vocal-simfonic Requiem de Mozart, susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii "George Enescu"
La eveniment sunt așteotați reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari, ai instituțiilor publice, societății civile, mediului de afaceri, personalități din domeniile culturii, sportului, parlamentari și europarlamentari, membri ai misiunilor diplomatice acreditate la București, reprezentanți ai cultelor religioase, membri ai Guvernului.
Tot duminică, 22 decembrie, în jurul orei 18.30, în memoria martirilor Revoluției Române, va fi realizată o proiecție de imagini pe clădirea sediului Ministerului Afacerilor Interne, din Piața Revoluției, nr.1 A.