Unul dintre cei care se află pe lista scurtă pentru viitori miniștri este Sorin Grindeanu. El a fost, în 2017, timp de 6 luni, prim-ministru. În mandatul său, Florin Iordache, pe atunci, ministru al Justiției a adoptat celebra ordonanță 13, care a scos zeci de mii de români în stradă.
La câteva zile Guvernul condus de Grindeanu a aprogat ordonanța 13, care prevedea ca cei care au prejudiciat statul cu cel mult 200.000 de lei să scape basma curată.
Mai apoi, la alte câteva zile, PSD decidea ca Sorin Grindeanu să plece din fruntea guvernului.
Acum, cei doi sunt în cărți pentru portofolii cheie precum Economie, Transporturi sau Ministerul Dezvoltării.