"Este o sesizare pe care o face Guvernul la CCR. Vom vedea ce decizie va lua Curtea Constituțională, însă dacă mă gândesc la istoricul ultimelor luni și la legi care nu aveau sursă de finanțare, care au fost contestate la CCR și care nu au trecut controlul de constituționalitate, mă gândesc că aceasta ar putea fi la fel de bine una dintre acele legi și atunci o să vedeți câtă deznădejde și câtă dezamăgire a semănat PSD prin această iluzie că legea este una corectă și echitabilă", a declarat Gorghiu, pentru AGERPRES.
Ea a susținut că această lege a fost votată "printr-un furt".
"În același timp, s-a născut clar percepția că PSD nu-și dorește aplicarea acestei legi, pentru că dacă și-ar fi dorit aplicarea acestei legi în mod cert nu ar fi apelat la o ilegalitate pentru a o vota. De principiu, suntem partidul care întotdeauna a sprijinit măririle de salarii în domeniul Sănătății și al Educației, însă cred că este o minciună care se bazează pe o stare de precaritate materială a anumitor categorii socio-profesionale să faci această mărire în campanie ținând cont de faptul că nu ai voie să rezolvi genul acesta de speță cu șase luni înainte de finalizarea mandatului Guvernului și, de asemenea, știind că sunt grave încălcări la nivel de Constituție, vorbim de bicameralism, de lipsa sursei de finanțare a proiectului șamd", a adăugat liderul PNL.