Tineretul Naţional Liberal(TNL) şi preşedintele forului, Mara Mareş, nu îşi cunosc istoria recentă. Asta pentru că s-au gândit să ironizeze "generaţia decreţeilor". Este singura explicaţie.
Pe pagina organizaţiei de tineret a PNL, dar şi pe cea a deputatei Mara Mareş, preşedinta organizaţiei, au fost postate miercuri mai multe imagini sub titulatura campaniei de imagine „Ghid de nesupunere civică”.
Aceasta are ca principal scop de a-i „răzvrăti” pe tineri, însă mesajele riscă să creeze o falie între generaţii. Printre acestea se regăsesc îndemnuri precum: „Învaţă, pentru a nu fi nevoit să citeşti «Bună ziua, dragi colegi» de pe foaie în caz că ajungi prim ministru”. Totodată, TNL le transmite generaţiilor mai tinere să se implice: „Trebuie să construim singuri drumuri spre mai bine prin implicare. Dacă nu, vom face în continuare o eternitate pînă la munte sau la mare!”.
Tineretul liberal mai îndeamnă generaţiile Y şi Z şi să intre în politică, precizând că „decreţeii nu vor reuşi” să facă mai mult:
„Generaţia Y şi Z…se aude? A spus-o şi Iohannis: haideţi în politică să facem mai mult şi mai bine. Decreţeii nu vor reuşi!
Contactată de Inpolitics, preşedinta organizaţiei de tineret a PNL, Mara Mareş, cea care a supervizat realizarea campaniei, a declarat:
„O să vă spun următorul lucru, ştiu la ce vă referiţi, postarea de pe pagina Tineretului Naţional Liberal.... nu a fost menită să jignească pe nimeni, cu atât mai puţin generaţia decreţeilor, ci a fost mai mult o asumare că generaţia tânără a gafat-o la ultimele alegeri, neprezentându-se la vot şi noi am dorit să ne asumăm acest lucru şi să contribuim la o mai bună prezenţă la vot la următoarele alegeri. Asta e comentariul meu, vă mulţumesc foarte mult”. Reamintim că generaţia „decreţeilor” este cea născută în perioada de după celebrul decret 770/1966, prin care Nicolae Ceauşescu a dorit să stimuleze demografia şi a interzis avorturile. În prezent, reprezentanţii acelei generaţii au între 46 şi 52 ani.