În cadrul reuniunii, s-a discutat despre organizarea pentru alegerile europarlamentare şi s-au stabilit criteriile pe care le are de îndeplinit fiecare din organizaţiile ce formează regiunea Vest Oltenia.
"Pentru noi, cele mai importante ţinte sunt alegerile locale şi cele parlamentare, unde ne propunem sa obţinem 10%. La alegerile europarlamentare, ne propunem să ne comportăm onorabil. Organizaţia judeţeană Dolj este una puternică. Pe lista pentru europarlamentare vom avea şi un reprezentant al acestei organizaţii. Vreau să anunţ că gl. Gheorghe Emacu este şeful campaniei UNPR pentru alegerile europarlamentare. Domnul Emacu are o experienţă îndelungată în administraţie. A fost secretar general la Prefectura Bucureşti, secretar de stat în Ministerul Administraţiei Publice, apoi ministru delegat pentru administraţie publică. De asemenea, adjunctul şefului de campanie este medicul Iulian Popescu, un om de mare valoare şi experimentat. Avem încredere în cei doi colegi şi îi considerăm cei mai potriviţi pentru a coordona campania", a declarat Gabriel Oprea, potrivit unui comunicat al UNPR.
Preşedintele UNPR a subliniat necesitatea revenirii la forma iniţială a legii 223/2015 privind pensiile militare de stat: "Cu siguranţă naţională şi cu ordinea publică nu trebuie să ne jucăm. Sunt politicieni care cred că se pot juca, atunci când vine vorba de cei care muncesc în acest domeniu şi au tot felul de iniţiative care dăunează militarilor, poliţiştilor, pompierilor şi jandarmilor. Noi am propus si am susţinut Legea 223/2015, pe care alţii au modificat-o ulterior, în detrimentul acestei categorii profesionale. Noi ne-am bătut pentru drepturile lor, şi pentru rezervişti, şi pentru activi. O vom face în continuare! Săptămânile trecute, am atras atenţia că au apărut în Parlament unele proiecte legislative de modificare a legii 223, care propun, printre altele, eliminarea pensiilor de serviciu. Bineînţeles că astfel de modificări îi vor afecta pe rezervişti, dar şi pe activii de azi, viitori rezervişti. Am observat că după ce am atras atenţia public asupra acestor initiative, respectivii parlamentari au decis să retragă acea propunere legislativă atât de dăunatoare. Mă bucur că acest proiect a fost retras după ce noi am semnalat această situaţie!
Sunt politicieni care nu înţeleg ce fel de viaţă au aceşti oameni înrolaţi în slujba ţării. Pentru că nu au trăit la fel ca ei, nu cunosc din interior domeniul şi provocările pe care le implică. De aceea, este nevoie de UNPR. Imnul UNPR este "Noi suntem români!" Noi credem cu tărie în simbolistica acestui imn şi îl considerăm cel mai potrivit pentru partidul nostru. De asemenea, pe sigla partidului nostru este scris: Dumnezeu, Onoare, Patrie. Credem în Dumnezeu, suntem oameni de Onoare şi ne iubim Patria".
Gabriel Oprea a arătat că partidul a stabilit să acţioneze în direcţia refacerii numărului de membri pe care UNPR îl înregistra în 2015, subliniind faptul că mulţi dintre cei care au ieşit din politică după demisia sa, au decis să revină acum la UNPR.
”În 2015, UPR avea peste 500.000 de membri și 12% în sondaje, ia eu aveam 32%. Acest lucru a deranjat și mi s-au făcut dosare politice. Am revenit și îi chem alături de mine pe toți colegii care au plecat și pe toți patrioții români!”, a spus Oprea.