Avocații Elenei Udrea au spus în fața instanței de judecată că nu ar cunoaște locul precis de deținere din Bulgaria al fostului ministru. Drept urmare, în lipsa ei, avocații, apărării au cerut amânarea cauzei. Tot ei au subliniat că Elena Udrea insistă să dea declarație de inculpat în dosar, procedură ce ține exclusiv și în mod direct de dreptul fundamental la apărare al persoanei judecate.
„S-a amânat judecarea cauzei pentru data de 9 mai. Există multiple posibilități de a fi audiată, cum a fost audiat dl Buzăianu, prin videoconferință, poate să fie și dumneaei. Și-a manifestat voința și dorința de a da declarație în acest proces încă de la termenele precedente”, a declarat avocatul Elenei Udrea - Veronel Rădulescu.
Elena Udrea nu a putut să ia parte la termenul de la Curtea de Apel. Ea se află în custodia autorităților bulgare după ce a încercat să fugă de o condamnare decisivă, dată de Înalta Curte, de șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Apărătorii Elenei Udrea au mai spus că că fostul ministru al turismului ar avea o cerere de azil politic în Grecia, dat fiind faptul că a fost ridicată exact din zona de graniță dintre Bulgaria și statul grec.
Pe data de 14 aprilie Elena Udrea are termen în dosarul privind finanțarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu. Avocatul ei este de părerea că și în acest dosar instanța va decide o amânare.
Elena Udrea este acuzată că, în 2011, ar fi primit o mită de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de mii de euro.
Potrivit DNA, în schimbul banilor, Elena Udrea trebuia să își exercite „influența asupra factorilor de decizie din cadrul Ministerului Economiei și a celor din cadrul SC Hidroelectrica SA, în vederea menținerii, în condițiile deja negociate (preț și cantitate de energie furnizată), contractele pe care societatea unui om de afaceri le încheiase cu SC Hidroelectrica SA”.