Daniel Tudorache și fosta sa soție au fost plasați sub control judiciar de procurorii DNA. Fostul edil trebuie să depună o cauțiune de un milion de euro pentru a nu ajunge sub o măsură preventivă mai dură. Toate acestea, într-un dosar în care Tudorache este urmărit penal pentru corupție și spălare de bani. Într-o postare pe Facebook, fostul primar susține că este nevinovat.
12 ore a fost audiat fostul edil din Sectorul 1 la sediul Direcției Naționale Anticorupție. La final, procurorii au decis să îl plaseze pe Daniel Tudorache sub control judiciar pentru complicitate la trafic de influență și spălare de bani. Aceeași măsură a fost luată și în cazul fostei soții, precum și a unei alte persoane vizate în dosar.
„Din punctul nostru de vedere, sunt chestiuni care trebuie lămurite cu documente, în primul rând. Sunt asa zise fapte foarte vechi, de undeva din anii 2006-2007”, a declarant Mihai Drăgan, avocatul lui Tudorache.
Potrivit procurorilor DNA, din 2008 până în 2018, cât a avut funcții publice, Daniel Tudorache a obținut venituri ilegale din infracțiuni, de sute de mii de euro. Banii ar fi fost, mai apoi, „spălați” cu ajutorul fostei soții și menajerei. „Au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil. Banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite.”, spun procurorii DNA.
„Este absolut imposibil să îți amintești ce ai făcut acum 10-12 ani. A fost audiată și fosta soție a domnului Tudorache, a fost audiat și domnul Tudorache și încă o persoană. Sunt niște discuții, nu se confruntă din declarațiile inculpaților discuțiile respective”, a mai spus avocatul.
Procurorii anticorupție spun că în perioada septembrie 2016-mai 2017, o persoană din anturajul lui Tudorache a cerut de la un afacerist 10% din valoarea unui contract de secrvicii încheiat între firma omului de afaceri și o instituție din subordinea primăriei Sectorului 1. În schimb, persoana respectivă se angaja să intervină, în numele primarului, la funcționarii responsabili, astfel încât contractul să se desfășoare în bune condiții. „În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență. În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme”, spun procurorii anticorupție.
Mai mult, anchetatorii bănuiesc că fostul edil a fost principalul beneficar al banilor primiți de apropiatul său. Tudorache, fosta soție și persoana respectivă trebuie să depună până pe 27 noiembrie o cauțiune, altfel riscă să ajungă în arest. Mai precis, fostul primar trebuie să pună la dispoziția procurorilor un milion de euro, fosta soție 200.000 și cel de-al treilea inculpat 75 de mii de euro. Măsura va fi, însă, contestată.
„Au acționat ca proprietarii aparenți ai sumelor de bani cu scopul ca, prin cele două, sumele să fie introduse în circuitul civil. Banii astfel introduși în circuitul civil ar fi fost utilizați pentru a achita excursii în străinătate, bijuterii, articole vestimentare de lux atât din țară, cât și din străinătate, autoturisme, imobile, școli private, acordarea de împrumuturi, constituirea de depozite. În schimbul traficării influenței, persoana aflată în anturajul primarului ar fi primit suma totală de 105.000 lei în numerar, precum și suma de 8.640 lei disimulată ca plată a unor facturi fiscale fictive emise de o firmă aparținând traficantului de influență. În activitățile descrise, persoana care și-a traficat influența ar fi fost sprijinită de primarul de la acea vreme”, se arată în comunicatul DNA.