„Observaţi poziţia domnului Cupşa care zice că e poziţia PNL că ei vor să nu se ajungă la finalitatea unui proces legislativ, adică nici să se aprobe, nici să se respingă (legile – n.r.). Aşa ceva până acum nu am văzut. L-am întrebat în mod expres ce articol invocă de neregularitate. Nu a ştiut să invoce niciun articol, tot doar ca să tărăgăneze. Cu privire la ce a spus despre textele respective, dau citat din domnul Cupşa: <>”, a spus Eugen Nicolicea.
Acesta spune că articolele din cele trei legi ale Justiţiei declarate neconstituţionale de către CCR „aparţin aproape în totalitate organizaţiilor profesionale” şi spune că „putem să spunem că cele neconstituţionale sunt însuşite în totalitate de către PNL”.
„Articolele declarate neconstituţionale aparţin aproape în totalitate acestor organizaţii, deci putem să spunem că cele neconstituţionale sunt însuşite în totalitate de către PNL şi anumite chestiuni parţial, că PSD a acceptat doar selectiv acest lucru, şi de noi. Dar să îşi recunoască vina, că în totalitate le aparţin lor articolele neconstituţionale”, a continuat acesta.
De asemenea, potrivit propunerii de eliminare a preşedintelui României din numirea preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţii ai ÎCCJ, deputatul spune:
„Articolul în care se vorbea despre aşa-zisa eliminare a preşedintelui din numire ( a preşedinţilor, vicepreşedinţilor şi preşedinţilor de secţii ai ÎCCJ – n.r.) a fost declarat neconstituţional la solicitarea PNL, nu a USR, că ei nu au avut locuri (…) şi acum îl critică nevoie mare.
Textul propus de noi, evident care poate fi contracarat printr-o altă propunere de la orice coleg, chiar şi de la PNL”. (Articolul- n.r.) respectă decizia CCR în totalitate şi în plus respectă şi standardele privind independenţa sistemului judiciar. Între ceea ce spune şi ceea ce există este o diferenţă care te face să râzi ori de lipsa de pregătire, ori de ţinerea de minte a domnului Cupşa.
Întrabat dacă eliminarea totală a preşedintelui din numirea conducerii ÎCCJ coincide cu motivarea CCR, Nicolicea a replicat:
„Respectă decizia, că nu trebuie să coincide, pentru că nu dăm doar copy-paste. Respectă decizia Curţii şi respectă, de asemenea, standardele Comisiei Europene privind independenţa sistemului judiciar”. Amendamentul depus de PSD prevede că „preşedintele, vicepreşedinţii şi preşedinţii de Secţie ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani”.
Legea, în forma supusă controlului de constituţionalitate al CRR, prevede că „preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani şi care nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani".