Dan Dungaciu a explicat cum vede starea de alertă generată de valul de atacuri teroriste în Franţa:
"Lucrurile cu Franţa stau astfel, am încurajat societatea deschisă, multiculturală, am inventat-o atunci când nu exista. I-am integrat foarte bine, i-am pus în cartiere marginale şi astăzi ne dăm seama că există o lipsa de integrare valorică.
Trebuie să ne regândim modul în care ne întocmim societăţile. Faptul că atunci când migranţii vin spre noi vin pentru că le plac anumite lucruri, pe care le şi adoptă. Nu există naţiune creată de imigranţi, nici măcar SUA. Migranţii au venit şi s-au integrat, învăţând limba engleză, e ca o salată, se văd micile bucăţi.
Trump e expresia imigranţilor din SUA care nu mai vor să fie americani.
Se întâmplă două fenomene interesante în Franţa: nimeni nu vorbeşte despre Islam, maxim se vorbeşte despre DAESH şi, al doilea element, apare simbolistica musulmană pe străzi, femei acoperite. Foarte interesant, e clar că nu e vorba de familii noi, ci de familii aflate la a doua generaţie în Franţa, care încep să expună aceste simboluri religioase ca şi o expresie la cei care, îşi închipuie ei, îi arată cu degetul.
Uitaţi-vă în România, văd tot mai multe femei acoperite pe stradă. E o nouă asumare a Islamului, nu neapărat religios.
Franţa trebuie să îşi asume dialogul cu comunităţile islamice şi doi, să îşi asume că dacă spui că ce se petrece nu are legătură cu Islamul, nu înseamnă că e şi adevărat. Altfel de trezeşti cu fenomenul de islamizare soft, în care islamiştii care nu sunt radicali vor avea impresia că mereu se vorbeşte despre ei.
Dacă adăugaţi faptul că Frontul Naţional a relansat mesajul catolic vechi după atentat...Catolicismul francez va fi resuscitat în timpul campaniei electorale", a mai adăugat Dan Dungaciu.
Sociologul a analizat şi alegerile prezidenţiale din SUA, explicând că, în viziunea sa, faptul că acuzele că Trump ar fi "omul ruşilor" fac cel mai rău partidului Democrat, nu celui Republican, pe care îl reprezintă Trump.
"Mesajul lui Trump e că vrea să zguduie sistemul. În SUA se întâmplă o reacţie a establishmentului, vedem reacţii de genul "Trump omul infiltrat de ruşi". Tu, SUA, să recunoşti că Rusia e atât de puternică încât să implanteze un candidat la preşedinţie. Gândiţi-vă că 25 de ani ruşii au fost acuzaţi de alegeri trucate, acum e momentul invers. Ce cadou i-au făcut lui Putin! Ori Rusia vrea să fie considerată un actor important.
Nici dacă ar fi adevărat nu ar trebui spusă de către americani. Daă au nevoie de astfel de mesaje de campanie, stau prost. Pentru că Trump e pe val, totul îi dă dreptate. El spune ce e aproape în mintea fiecărui cetăţean din SUA, numai că o spune public", explică analistul.