"Am anunțat că vreau să plec încă dinainte de alegeri ș am rămas până a venit un înlocuitor, ca să nu rămână locul gol, pentru că ANAF este o instituție importantă care are nevoie de continuitate. Înlocuitorul vine astăzi (vineri-n.r.)", a declarat Doroș pentru AGERPRES.
Acesta nu a dat detalii, însă, despre înlocuitor, susținând că este decizia premierului. Pe de altă parte, Doroș a declarat că demisia nu are nicio legătură cu solicitarea actualului executiv de eliminare a formularului 088, privind înregistrarea firmelor în scop de TVA.
"Acestea (eliminarea 088-n.r.) sunt lucruri care au legătură cu programul de guvernare. Fie că le fac eu sau viitorul președinte al ANAF, este același lucru. Nu am decis să îmi dau demisia pentru că nu vreau să umblu la 088", a mai spus Doroș. Pe de altă parte, el susține că eliminarea formularului va fi însoțită de alte pârghii care să limiteze intrarea firmelor fantomă în sistem. "088 a fost perceput în piață ca o sarcină administrativă foarte grea.
El a fost simplificat și a fost ușurată sarcina administrativă în timpul anului trecut. Acum se dorește eliminarea lui totală și sunt convins că, dacă se elimină formularul, se vor găsi pârghiile necesare de care are nevoie ANAF să stăvilească intrarea în sistem a formelor fantomă", a precizat fostul președinte al ANAF.