"Suntem pregătiţi, au început deja colegii mei să lucreze împreună cu miniştrii care şi-au prezentat demisia la măsurile care trebuie adoptate şi la actele normative care trebuie adoptate pentru a recupera rapid întârzierile. Ne dorim ca săptămâna viitoare să putem purcede la construcţia unui nou guvern, care, în perioada verii, până la 1 septembrie, să recupereze cea mai mare parte a acestor întârzieri, pentru ca celelalte măsuri care depind de măsurile luate în 2017 să poată intra în vigoare anul viitor şi în anii viitori. Cea mai mare parte, o parte dintre membrii Guvernului Grindeanu se vor regăsi în noul guvern din punctul meu de vedere", a precizat Dragnea, într-o conferinţă de presă după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.
El a adăugat că în interiorul partidului s-a discutat şi despre noua propunere de prim-ministru, dar şi despre componenţa viitorului Cabinet.
"Împreună am convenit să ne luăm măsuri de siguranţă, să nu mai facem o asemenea greşeală. Principalul vinovat sunt eu, eu i-am rugat pe colegii mei să accepte această propunere (Sorin Grindeanu - n.r.). Am avut încredere în acest om, este un om la care am ţinut foarte mult şi pe care l-am şi ajutat, aşa cum i-am ajutat pe mulţi colegi de-ai mei, dar nici eu, nici alţi colegi nu am bănuit că se ajunge aici, că va suferi o asemenea transformare. Este clar că nu mai e el, el nu mai e el. În opinia noastră, Sorin Grindeanu este o unealtă. A cui? Ne este greu să ne dăm seama. Toţi colegii au spus că aseară parcă avea în spate ceva care îl obliga să spună acele lucruri, era transformat total", a susţinut Dragnea.
Preşedintele social-democraţilor a anunţat că peste câteva zile se va stabili pe cine va propune partidul pentru funcţia de premier, iar acesta va fi cu siguranţă un membru PSD.
"I-am rugat pe colegi să mai aşteptăm câteva zile cu propunerea, să stabilim, să ne gândim bine şi să alegem din mai multe variante, fiind siguri, după o dezbatere serioasă, transparentă, cinstită în Comitetul Executiv Naţional, care este cea mai bună variantă sau varianta care comportă cele mai mici riscuri să nu mai ajungem în această situaţie. În ce îi priveşte pe membrii Guvernului, la fel, o analiză serioasă a ceea ce au făcut, a modului cum s-au comportat în Guvern şi cum au acţionat, iar dacă va fi cazul de înlocuiri, cei care vor veni, la fel, să fie analizaţi foarte bine", a încheiat Liviu Dragnea.