„Suntem în prezența unei situații speciale, avem președinția franceză UE, fregatele, raportul MCV. La noi, toate discursurile sunt cu vom, dar nu ajung la nicio finalitate. Problemele sunt extrem de delicate și intern și extern și suntem prinși în genunchi.
Apare speranța că Franța ne va aduce în spațiul Schengen. Dar nu știm cu ce condiții. S-ar putea să ne impună contractul fregatelor, dar Olanda nu stă degeaba, iar ei nu ne-au vrut niciodată în zona Schengen. Iar noi suntem prinși la mijloc, în genunchi. Domnul Ciucă și cu domnul Iohannis nu au finalizat licitația fregatelor, deci suntem în pom”, a declarat analistul Dorin Iacob în emisiunea „Culisele Statului Paralel”.