Localnicii din comuna Hudeşti au avut parte de clipe de groază, duminică după-amiază. Oamenii au descoperit, într-o pădure din apropierea satului Mlenăuţi, cadavrul carbonizat al unui bărbat. Cu hainele şi pielea complet arse, acesta a fost găsit lângă un copac, cu faţa în jos.
Victima, în vârstă de 65 de ani, era funcționar public iar familia și vecinii spun că era un om liniștit și la locul lui.
Bărbatul a luat o sticlă de ţuică şi una cu benzină şi a plecat fără să spună nimic, soţia acestuia sesizând dispariţia lui încă de atunci.
Potrivit anchetatorilor, momentan nu există suspecți, dar au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a întâmplat totul.
Bărbatul a fost viceprimar după 1995, iar în prezent lucra în cadrul primăriei ca inspector de urbanism.