Înalta Curte de Casație și Justiție a dat publicității motivarea deciziei care a dus la ridicarea tuturor beneficiilor de fost șef de stat pentru Băsescu. Cei trei judecători care s-au pronunțat susțin că o nota informativa a stat la baza deciziei.
Traian Băsescu spunea imediat după ce a primit sențința că va ataca decizia printr-o cale extraordinară sau la CEDO. De asemenea, acesta susținea că legea prin care a pierdut toate beneficiile de fost președinte este neconstituțională.
„Orice document care este scris de mine și există în arhivele CNSAS, mi-l asum. Eu am și curiozitatea că această lege este constituțională, am văzut speculații de genul: „i-au luat lui Băsescu paza SPP, acum o să spună secretele țării”. Niciodată nu o să dezbrac cămașa de fost președinte”, declara fostul președinte.
Cei trei judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție susțin că prin informările făcute de Băsescu la Securitate au fost afectate drepturile unor oameni.
Motivarea sentinței
„Pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor Securităţii, ca activitatea acesteia să fi adus efectiv atingere
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, iar acţiunile de represiune să fi fost efective, fiind suficient ca această activitate să fi fost îndreptată împotriva acestor drepturi şi libertăţi, să fi fost de natură, aptă să le aducă atingere, să creeze cel puțin o stare de pericol pentru cel denunţat, constând în cerința ca informaţiile furnizate să fi fost capabile a expune persoanele vizate unor acţiuni de represiune din partea statului totalitar."
SURSA: Înalta Curte de Casație și Justiție
Un caz celebru referitor la activitatea lui Traian Băsescu de colaborator al Securități este cel al lui George Pădure. Fostul primar al sectorului 1 susține că pe baza informărilor făcute de Băsescu înainte de 1989, cei de la Securitate l-au catalogat drept agent al serviciilor secrete belgiene. George Pădure spune că a fost propus pentru a fi declarat „persoană indezirabilă” timp de 5 ani.