"Merg singuri (cei din ALDE - n.r.) la Preşedinte, vor să facă şi această prostie, un protocol, o înţelegere ceva, cu Preşedintele pe justiţie. Pe care justiţie? Noi am emis 10 principii care trebuie să stea la baza unei justiţii independente. Sunt principii de bază în toate ţările din lume, nici nu sunt de discutat, sunt principii morale, juridice. Şi pe urmă ei fac comentarii. Până la urmă, preşedintele României trebuie să răspundă la nişte întrebări poporului român vizavi de cum l-a numit pe dl Augustin Lazăr care i-a închis dosare penale. Adică unde mai e principiul ăsta de om nepenal, de om integru, al dlui Iohannis, când dânsul l-a numit pe unul care i-a închis un dosar penal? Şi înţeleg că a avut vreo 9 dosare penale acolo. Iar dl Lazăr parcă spunea presei la început că nu îl cunoaşte pe dl Iohannis. Păi cum minţiţi în halul ăsta toţi şi spuneţi că nu vă cunoaşteţi? Cum i-ai închis un dosar penal fără să-l audiezi? Eu nu am auzit până acum ca un dosar penal se deschide sau se închide fără audierea persoanei în cauză. Nu există aşa ceva. Iată ce minciuni", a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, deputatul PSD Cătălin Rădulescu.
El a precizat că se încearcă şantajarea PSD pentru susţinerea lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidenţiale.
"A face un protocol de înţelegere a colegilor noştri de la ALDE cu un Preşedinte cu care până acum un an de zile îmi amintesc că dl Tăriceanu era într-un meci aşa, aprig, cu preşedintele Iohannis, când îl făcea penal şi în toate felurile....Acum văd că l-a apucat dragul dintr-o dată, văd că e un mare drag aşa, faţă de preşedintele Iohannis. Eu am înţeles că probabil noi trebuie să fim şantajaţi. Dar e greu pe noi să ne şantajeze cineva, că noi ar trebui să ieşim public şi să spunem cât vrea dânsul că-l susţinem şi să-l şi numim candidat le prezidenţiale. Ne alegem noi momentul ăsta, nu ne place să fim, aşa, şantajaţi, de nimeni, nici măcar de colegii noştri din coaliţie", a precizat Rădulescu.