În mod simbolic, ziua de 1 Decembrie 1918 marchează realizarea unui proiect pe care societatea românească l-a urmărit de-a lungul unui secol şi anume crearea României Mari, realizarea unui stat care să cuprindă toţi românii, indiferent de provinciile istorice în care aceştia locuiau. A fost un moment de vârf, de împlinire, momentul unei culmi a evoluţiei românilor, când toate cele trei provincii istorice s-au reunit într-un tot, cel puțin așa îl definesc istoricii.
Ce mai înseamnă acest moment astăzi? Din păcate, nu mare lucru. O ocazie pentru politicieni de a ţine discursuri, de a apărea la televizor, de a ne vorbi despre idealuri pe care cei mai mulţi dintre ei nu le respectă şi nu le valorizează. Anul acesta parcă s-a depășit însă orice limită. Gafă, după gafă, de la cel mai înalt nivel. Decizii controversate care au transformat Ziua Unității într-o lungă și interminabilă gâlceavă dâmbovițeană.
Fitilul a fost aprins de preşedintele Iohannis care a decis anul acesta să nu invite la parada de 1 Decembrie, şi nici la recepţia oficială găzduită la Palatul Cotroceni, politicieni cu probleme în justiţie, cum ar fi liderul PSD Liviu Dragnea şi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu. Nu știu ce resorturi au stat la baza acestei decizii și cred că nici publicul larg nu moare de curiozitate se afle acest lucru. De altfel, președintele a revenit cu unele precizări invocând noile standarde în politică…
Pe de altă parte, nu mă impresionează, și cred că nici pe cititori, lamentările celor care se simt ofensați de această interdicție. Sunt însă de acord, parțial, cu ceea ce spune domnul Liviu Dragnea: ,,1 Decembrie nu e nici ziua lui Iohannis, nici a lui Cioloş, și nici a PNL. Este sărbătoarea conştiinţei naţionale. Orice român are dreptul şi trebuie să se bucure de Ziua Naţională a României’’…
Până aici este corect. Mă întreb însă, retoric, de ce insistă domnul Dragnea să petreacă această sărbătoare a unității alături de cei mai mari rivali politici? Pentru a demonstra că poate să lase vrajba la o parte măcar o zi? Nu cred că acesta este motivul real. Domnul Dragnea este supărat că nu este în linia întâi, acolo unde sunt privilegiații… Acesta este, poate, cel mai dezgustător lucru la această clasă politică de haimanale. Liderii politici din România nu au măsură… Nu știu să se abțină nici măcar de Ziua Națională.