Dan Șova cere instanței o măsură mai blândă, după o lună petrecută în arestul Poliției Capitalei.
Instanţa supremă a respins, la sfârșitul anului trecut, contestaţia senatorului şi a menţinut decizia de prelungire a mandatului emis în 14 decembrie, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă.
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis să respingă contestaţia lui Dan Şova împotriva deciziei din 22 decembrie a aceleiaşi instanţe prin care s-a stabilit prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă, din 3 ianuarie până în 1 februarie 2016.