„Este pentru prima oară, după cel de al Doilea Război Mondial, când se mută arsenal nuclear pe teritoriul unei țări și nu se știe cine va avea butonul nucleare: Lukașenko sau Putin.
În prima parte a ofensivei ruse în Ucraina s-a solicitat sprijin din partea Belarus. Ei și-au dat acordul ulterior Lukașenco a făcut un pas în spate. Frontiera cu Belarus și statele baltice este enclava Kaliningrad. Aceasta poate separa statele baltice de restul Europei și zona NATO.
Propagandistic s-a tot zvonit despre utilizarea unei arme nucelare tactice, dar tactică a fost și cea de la Hiroshima. Dacă va fi folosită, va amenința strict Ucraina, nu vreun alt stat NATO.
Putin știe foare bine ca NATO va defini Federația Rusă ca agresor. Ca urmare, elementul este linia comună de abordare. Nu cred că Donețk și Lugansk vor pute fi atacate nediscriminatoriu. Aici, rușii sunt majoritatri, iar a ataca o zonă care e nimic, nu prea văd de ce ai face așa ceva. Referitor la atacul asupra centurlui comercial, rușii demonstrează, încă o dată, că atacă unde vor și cu ce vor, fără să le pese de ce spune Occidentul.
Nu există un risc direct și imediat al utilizării armelor nucleare. Ce reprezintă un factor de preocupare este că acum Federația Rusă vrea doar război. Dar, există opinia că, printr-o mobilizare militară masivă să existe un succes total în Ucraina, iar atunci Putin s-ar putea gândi la utilizarea armelor nucelare. Europenii fac o pregătire anticipată pentru o astfel de variantă”, a declarat Cristian Diaconescu în emsiunea „Controversat”.