Prețurile au explodat peste tot în Europa, iar oamenii, în special vârstnicii, fac cu greu fata cheltuielilor. În timp ce alte țări iau măsuri prin care ajută populația vulnerabilă, la noi totul se oprește la discuții.
Potrivit ministrului Muncii, Marius Budăi, un prim scenariu ar fi creșterea pensiilor cu 10% plus un sprijin pentru persoanele vulnerabile.
„Noi, PSD, nu ne-am schimbat opțiunea. Am spus din august că se impune o majorare de cel puțin 10%. A prezentat și Marcel Ciolacu versiunea pentru o majorare de 15%, aici vorbim despre cei cu contributivitate.
Vorbim despre o majorare de 10% și pentru iarnă să sprijinim categoriile vulnerabile. Suntem în dezbateri, pe ultima sută de metri a bugetului pentru 2023. Trebuie ca aceste majorări să meargă cu alte măsuri (…), prețurile din energie, protejarea locurilor de muncă”, a spus ministrul Muncii.
Între timp, în Germania, pensiile a peste 20 de milioane de persoane ar putea fi majorate cu peste 4%. Și în Franța pensiile vor crește cu 5 procente.
CU CÂT VOR CREȘTE PENSIILE ÎN ROMÂNIA
Primul scenariu:
1 ianuarie 2022 10%
Ajutor în funcție de venit
Al doilea scenariu:
1 ianuarie 2023 15%
sursa: Realitatea PLUS