"Dacă se va retrage domnul Dragnea, o să vină altcineva la conducerea PSD. Nu eu. Eu cu Liviu (nr — Liviu Dragnea) nu jucăm ping-pong cu PSD, i-l dau eu lui, el mie. Totuși, noi doi în ultimii șase ani am condus PSD și la lucruri bune, la victorii, și la înfrângeri. Ne-am făcut împreună treaba pentru PSD și ne-am făcut-o mai bine decât alții", a spus Victor Ponta, potrvit Agerpres.
Ponta și-a cerut scuze public pentru că a demisionat din funcția de prim-ministru: "Îmi manifest un mare regret față de oamenii pe care i-am dezamăgit. Este vorba nu doar de parlamentarii noștri care au votat Guvernul, e vorba de milioane de oameni care au votat în 2012. Eu am candidat să fiu prim-ministru în 2012 și evident că mă simt vinovat față de cei care m-au votat să fiu prim-ministru'', a adăugat Ponta.