"Evident că unul dintre obiectivele noastre este să modernizăm acest tronson de cale ferată, care e primul tronson de cale ferată construit în România. Evident, realizăm şi podul de la Grădişte, care de la inundaţiile din 2006, practic... Vă daţi seama, sunt 13 ani de când un pod nu a fost reabilitat, iar acest lucru, practic, a făcut nefuncţional acest tronson Giurgiu - Bucureşti.
Nu vă pot spune detaliile legate de licitaţie, dar vă pot spune că voi discuta cu ministrul Transporturilor şi cu managementul Companiei CFR SA, astfel încât să stabilim un calendar cât mai rapid de realizare a a acestui proiect", a declarat premierul, răspunzând unei întrebări adresate de un jurnalist.
CFR Infrastructură a publicat, pe 22 august a.c., în SEAP un anunţ privind lucrările aferente obiectivului de investiţie "Modernizarea liniei CF Bucureşti Nord - Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră", care vizează şi redeschiderea circulaţiei feroviare pe podul peste râul Argeş de la Grădiştea, valoarea totală estimată a lucrării fiind de 400,068 milioane de lei fără TVA.
În condiţiile în care podul respectiv nu este funcţional, trenurile care circulă pe traseul dintre Bucureşti şi Giurgiu sunt nevoite să facă un ocol prin Videle, ceea ce înseamnă că durata călătoriei între capitală şi Giurgiu pe calea ferată este de cel puţin trei ore.