"Deputații PNL, în temeiul art 112 la Constituția României și în temeiul art. 166 din Regulamentul Camerei Deputaților, înaintăm spre dezbatere și adoptare prezenta moțiune simplă 'PSD guvernează la negru — Totul pentru PSD, nimic pentru cetățean'", a afirmat, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, Ludovic Orban.
Purtătorul de cuvânt al deputaților liberali, Cristina Pocora, a anunțat în urmă cu o săptămână că moțiunea este adresată ministrului Muncii, Rovana Plumb.
Ea a precizat că, prin depunerea acestei moțiuni, ministrul Plumb "va fi obligată să se prezinte în fața deputaților" și nu va mai ignora invitația adresată de cinci luni de PNL de a prezenta membrilor Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților prioritățile ministerului pe care îl conduce.
Potrivit Cristinei Pocora, deputații PNL sunt nemulțumiți măsurile luate de Guvern "în detrimentul pieței muncii și (...) în detrimentul cetățenilor și al categoriilor defavorizate".
Ea a explicat că subiectul moțiunii pleacă de la art. 5 al OUG 86/2014 prin care Guvernul desființează Inspecția Muncii și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, urmând să formeze, prin comasare, "un mamut" — Agenția Națională pentru Inspecția Muncii și Securitate Socială.