"I-am cerut toți astăzi prim-ministrului ca interesele cetățenilor români din Marea Britanie să fie protejate, să fie asistați. În procesul de negociere care va avea loc cu Marea Britanie de ieșire din Uniunea Europeană, România trebuie să fie o parte activă și să aibă în primul rând foarte mare grijă de cetățenii români care trăiesc acolo și care muncesc acolo", a spus Liviu Dragnea într-o conferință de presă, după întâlnirea pe care a avut-o la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis, prim-ministrul Cioloș și guvernatorul BNR pe tema Brexit.
Totodată, Dragnea a precizat că statul român și partidele politice vor face tot ce este necesar pentru ca situația românilor din Marea Britanie să nu fie una riscantă.
"Sigur că sunt îngrijorați, oricine ar fi preocupat în locul lor. Dar vreau să-i asigur că sunt convins că statul român și noi, toate partidele politice, vom face tot ceea ce trebuie pentru ca situația lor să nu fie una riscantă, una periculoasă. Există, într-adevăr, această perioadă posibilă de doi ani de zile, în care ar trebui să se finalizeze aceste negocieri de ieșire (din UE, n.r.), în care, teoretic, pentru ei condițiile nu se schimbă. Și în această perioadă, Guvernul României, prin negocierile pe care le va purta cu Marea Britanie, să se asigure că cetățenii români pot locui și munci în continuare în Marea Britanie, în aceleași condiții", a mai afirmat Dragnea, fiind întrebat dacă are semnale de îngrijorare de la români din Marea Britanie.