„Cred că nici nu merită foarte multe comentarii un astfel de demers, care nu are niciun fel de valoare oficială, fără niciun fel de, să spunem, mandat din partea autorităţilor statului, deci nu exprimă decât eventual poziţia personală a acelor persoane", a declarat Aurescu, la RFI, despre audienţa la Ambasada Rusiei a celor patru parlamentari care au pledat pentru "neutralitatea României".
Potrivit ministrului de Externe, în Dreptul internaţional contemporan, neutralitatea nu mai presupune o imparţialitate perfectă faţă de părţile diferendului, ci presupune o atitudine de sprijin pentru victimă.
"Dacă discutăm despre fondul problemei, adică despre ce înseamnă o poziţie de neutralitate într-un conflict armat contemporan, este clar că avem de-a face cu un agresor, care este Federaţia Rusă, care în mod ilegal foloseşte forţa armată împotriva Ucrainei, care este statul victimă, şi orice stat care este terţ faţă de conflict, deci nu este implicat direct în conflict, are obligaţia de a ajuta victima şi nu de a menţine o situaţie de perfectă neutralitate. În Dreptul internaţional contemporan, neutralitatea nu mai presupune o imparţialitate perfectă faţă de părţile diferendului, ci presupune o atitudine de sprijin pentru victimă. Deci, este clar acest aspect din punctul de vedere al relaţiilor internaţionale contemporane", a explicat Aurescu.
Întrebat dacă MAE va face vreun demers oficial după vizita celor patru parlamentari la Ambasada Rusiei, ministrul a spus: "Acest demers nu are niciun fel valoare, prin urmare nu văd ce demers ar trebui să facem noi în afară de a condamna o astfel de atitudine care nu este în conformitate cu poziţia oficială a statului român".
Senatorul Diana Şoşoacă Iovanovici a anunţat pe pagina sa de Facebook că a avut, miercuri, împreună cu alţi trei parlamentari, deputaţii Dumitru Coarnă, Mihai Lasca şi Francisc Tobă, o întâlnire cu ambasadorul rus la Bucureşti, Valery Kuzmin, în cadrul căreia au pledat pentru "poziţia de neutralitate" a ţării noastre în sensul "neimplicării României în războiul dintre cele două state beligerante: Federaţia Rusă şi Ucraina". Potrivit Dianei Şoşoacă, cei patru au propus şi "începerea tratativelor de pace în cadrul neutru al României".
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a informat, joi, că, în prima şedinţă a conducerii social-democraţilor, va propune excluderea din partid a lui Dumitru Coarnă. "Acţiunile domnului Coarnă sunt total contrare viziunii PSD despre democraţie, libertate şi drepturile fundamentale", a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.