”E şi ea o drăguţă, ce să facă”, a comentat Traian Băsescu afirmaţia Elenei Udrea potrivit căreia nu îl va propune premier în cazul în care ea va ajunge preşedintele României.
Traian Băsescu a precizat, într-o emisiune a postului B1 Tv, că este o declaraţie publică a sa în care spune foarte clar că nu doreşte funcţia de premier.
”Am declarat public că nu doresc să fiu premier, deşi, repet, aş fi cel mai bun prim-ministru pe care îl poate oferi casa politică, dar nu mi-o doresc. După ce ai fost preşedinte, este greu să te gândeşti să mai fii prim-ministru, iar în ceea ce mă priveşte consider că ajunge. S-o fi săturat şi populaţia, m-am săturat şi eu de job în slujba statului”, a precizat Traian Băsescu.