„Am depus plângerea astăzi, ca urmare a valului de informații pe care le-am primit în ultimele două zile. Consider că exercitarea de către domnul Florin Cîțu a funcției de ministru și prim-ministru a reprezentat, de la bun început, o uzurpare de calități oficiale, atâta vreme cât acesta a ocupat fără drept o funcție publică. În articolul 2 din legea 90/200, se spune foarte clar că, pentru a fi ministru, nu trebuie să fi suferit condamnări penale. În ceea ce-l priveşte pe Florin Vasile Cîțu, în momentul de faţă este cert că acesta a suferit o condamnare penală. În textul de lege, nu se face diferenţiere între existenţa acestei condamnări pe teritoriul României sau în alt stat, cum nu se face nicio diferenţiere între momentul săvârşirii acestei fapte şi al condamnării penale.
După uzurparea de calităţi oficiale, în mod evident, îl acuzăm şi de fals în declaraţii. Acesta a susţinut, la momentul investirii sale în funcţia de ministru, faptul că îndeplineşte condiţiile pentru a avea calitatea ORNISS. În momentul în care a semnat acea declaraţie, în mod evident a încălcat dispoziţiile legale la care a făcut referire şi a săvârşit infracţiunea de fals în declaraţii.
Pe această cale, arătăm că, până la acest moment, nu există nicio informaţie care să conducă la ideea că fapta pe care a săvârşit-o în SUA şi condamnarea pe care a suferit-o ar fi fost reabilitate. Reabilitarea de drept, în ceea ce priveşte această infracţiune, nu se produce. Ea trebuie să aibă loc ca urmare a unui proces judiciar în SUA. În mod evident, această cerere nu a fost formulată, motiv pentru care, în momentul de față, prim-ministrul României este o persoană condamnată, nereabilitată în SUA. Faptul că nu apare această condamnare în cazierul său judiciar din România este doar un detaliu.
Existenţa condamnării penale a prim-ministrului Cîțu îl face pe acesta incompatibil nu doar cu funcția de prim-ministru, ci şi cu cea de ministru. Orice secundă în care mai rămâne în funcţiune prim-ministrul Cîțu este o încălcare flagrantă a dispoziţiilor legale şi a stării de drept în România", a spus avocatul Dan Chitic,