"După ce au comasat în mod ilegal și neconstituțional alegerile europarlamentare cu cele locale, în speranța că așa își vor păstra funcțiile, PSD și PNL continuă seria ilegalităților.
În județul Alba, în comuna Șugag, avem cea mai clară mostră în această privință.
Procedura pentru depunerea candidaturilor și aprobarea acestora este una clară, însă nu și pentru comasații României. În comuna Șugag, PNL a decis să acționeze împotriva legii. În data de 27 aprilie 2024, când Președintele organizației locale AUR și-a depus candidatura, a observat că lista propusă de PNL pentru Consiliul Local Sugag nu avea reprezentanți ai ambelor sexe.
A realizat o fotografie a listei publicată pe afișajul BEC Șugag unde pe poziția 14 figura ca și candidat Avram Dumitru, fără să existe o Hotărâre a BEC Șugag care să o însoțească. Președintele și locțiitorul aveau obligația legală ca în termen de 24 ore de la inregistrarea candidaturii PNL să convoace întreg Biroul de Circumscriptie Electorală și să să adopte o hotărâre cu unanimitate.
Ulterior, în data de 30 aprilie 2024, reprezentanții PNL, cu complicitatea președintelui și locțiitorului, au schimbat lista de candidați pentru alegerea consiliului local Șugag, iar poziția 14 a fost ocupată de Avram Maria, lista având aceeași dată de înregistrare, 25 aprilie 2024, dar de această dată cu o hotărâre a BEC Șugag care o însoțea. Prin urmare, în data de 30 aprilie 2024 s-a semnat în fals Hotărârea BEC Șugag nr.3 prin care s-a admis proprunerea de candidatură a PNL în care apare la poziția nr. 14 Avram Maria în locul lui AVRAM DUMITRU", au transmis, joi, reprezentanții AUR, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, toate propunerile de candidatură trebuiau analizate în maxim 24 de ore de la înregistrare, în cazul PNL până în data de 26 aprilie 2024 cel târziu, iar modificare membrilor din liste are o procedură specială, nu prin schimbarea listei în fals. De asemenea, toate hotărârile trebuiau adoptate în 24 de ore, nicidecum după 5 zile, pe data de 30 aprilie 2024.
AUR Alba a sesizat această încălcare a legii și a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva președintelui BEC Șugag și a locțiitorului BEC Șugag pentru săvârșirea faptelor de falsificarea documentelor și evidențelor electorale, dar și fals material în înscrisuri oficiale, toate aceste fapte săvârșite cu complicitatea personalului auxiliar din cadrul Primăriei Șugag.
"Nu putem să închidem ochii la asemenea abuzuri împotriva legilor din România. Nu există ca pentru unii legea să fie mumă, iar pentru alții ciumă. Toate infracțiunile au fost săvârșite pentru a crea un avantaj PNL-ului și pentru a fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 7 alin.1 din Legea nr.115/2015 privind participația ambelor sexe.
Vrem ca alegerile din acest an, chiar dacă au fost comasate ilegal și neconstituțional, să fie unele corecte, numai că vedem foarte clar care sunt planurile comasaților de la PSD-PNL: fraudarea alegerilor pentru propriul interes, pentru a-și menține pe funcții propriii oameni", a transmis AUR, în comunicatul citat.
"Nu ne vom opri aici, ci vom merge până la capăt în instanță împotriva coaliției penale!", au mai spus reprezentanții formațiunii conduse de George Simion.