„Apreciez în mod deosebit faptul că Republica Moldova este condusă de o doamnă preşedintă proeuropeană. În condiţiile geopolitice pe care regiunea le-a cunoscut în ultimele decenii, parcursul european este singura garanţie pentru cetăţenii Republicii Moldova pentru prosperitate, securitate şi stabilitate”, a declarat Anca Dragu, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Temele abordate la întrevedere au vizat actualitatea politică şi economică, traficul de persoane şi violenţa domestică.
Potrivit unui comunicat, atât preşedintele Senatului, cât şi preşedintele Republicii Moldova au evidenţiat relaţiile excelente dintre cele două popoare şi state în spiritul valorilor democratice şi al respectului reciproc.
Anca Dragu a menţionat că relaţiile bilaterale sunt facilitate de istoria, limba, cultura şi aspiraţiile comune. În acest context, ea şi-a reafirmat sprijinul, în plan parlamentar, pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi susţinerea autorităţilor Republicii Moldova pentru un parcurs de succes către un stat de drept.
La întrevedere au participat vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, preşedintele Comisiei juridice, senatorul Iulia Scântei, preşedintele Comisiei pentru afaceri europene, senatorul Angel Tîlvăr, şi senatorul Radu Mihail, membru al Comisiei de politică externă.