"Referitor la proiectul legislativ cu titlul „Proiect de Lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup”, politica Guvernului Statelor Unite ale Americii este clară. Protejarea libertăţii de exprimare, chiar şi în cazurile în care exprimarea aleasă ofensează, este un aspect fundamental al unei societăţi democratice sănătoase. Condamnăm discriminarea şi ura, dar în acelaşi timp ne opunem legilor care interzic exprimarea ofensatoare cu preţul libertăţii de exprimare. Aşa cum a declarat preşedintele Obama: „Cea mai puternică armă împotriva discursului instigator la ură nu este reprimarea, ci libertatea de exprimare, voci ale toleranţei care se ridică împreună împotriva bigotismului...”, a precizat Hans Klemm.
Social-democraţii caută, astăzi, variante de modificare a "Legii Defăimării". Proiectul iniţiat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, propune amenzi de până la o sută de mii de lei pentru cei care aduc atingere imaginii unui grup sau unei comunităţi. Iniţiativa lui Dragnea a stârnit controverse, fiind chiar subiectul unei petiţii online, pe motiv că duce atingere libertăţii de exprimare, potrivit Realitatea TV.
Legea a trecut, pe 9 februarie, de votul Comisiei Juridice, defăimarea fiind amendată cu până la 100 000 de lei, potrivit Realitatea TV. Legea ar urma să se aplice inclusiv în cazul mesajelor postate pe Facebook. Forma proiectului adoptat de Senat în octombrie 2015 poate fi consultată aici, Camera Deputaților fiind for decizional, în acest caz.
Înainte de şedinţa Consiliului Exectiv PSD, Liviu Dragnea declara că el ţine mult la această lege, speră să fie adoptată de Camera Deputaţilor şi a adăugat că amenzile au fost majorate, tocmai pentru a fi descurajate defăimările în spaţiul public. Raportul Comisiei Juridice poate fi consultat la acest link.
Legea iniţiată de Liviu Dragnea prevede că în cadrul Consiliului Naţional pentru Combarerea Discriminării se va înfiinţa Departamentul pentru Promovarea Demnităţii Umane şi Toleranţei care va avea rol de prevenire şi sancţionare a defăimării sociale, definită ca ''fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social'', potrivit Mediafax.
Deputaţii jurişti au decis ca sancţiunile aplicate de acest Departament să fie cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului 137/2000, adoptând un amendament depus chiar de Liviu Dragnea. Astfel, faptele sau afirmaţiile sunt sancţionate cu amendă de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă discriminarea vizează o persoană fizică, respectiv cu amenda de la 2.000 lei la 100.000 lei, dacă discriminarea vizează un grup de persoane sau o comunitate'', se arată la Articolul 26 al Ordonanţei de Guvern menţionate.
În varianta adoptată de Senat proiectul prevedea că defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 60.000 de lei, dacă vizează un grup social. Legea a trecut în Comisiile comune din Camera Deputaţilor cu 17 voturi ''pentru'' şi 5 ''împotrivă''.
Dragnea promitea în octombrie 2015 că va micşora amenzile.
Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, anunţa în octombrie 2015 că va elimina, în Camera Deputaţilor, criteriul defăimării pe criterii de apartenenţă politică şi de avere din Legea defăimării pe care a iniţiat-o, pentru a elimina riscurile de "interpretare greşită", şi că va diminua cuantumul amenzilor.
Dragnea susţinea atunci că a urmărit cu foarte mare atenţie toate observaţiile care au apărut în spaţiul public şi a precizat că "această lege nu a fost gândită ca un mijloc de cenzură", ci ca un mijloc legal pentru "demnitatea umană".
Potrivit legii, oricine adresează comentarii defăimătoare pe reţeaua de socializare Facebook trebuie să fie pedepsit, scria evz, la acel moment. Mai mult, proiectul de lege prevede amenzi între 1.000-30.000 de lei dacă ţinta defăimarii este o persoană fizică sau 2.000-60.000 lei dacă discriminarea vizează un grup social. Societatea civilă s-a mobilizat, scandalizată de proiectul abuziv al liderului PSD.
Aviz pozitiv de la Guvern, în octombrie 2015
Guvernul a avizat pozitiv legea Dragnea. Totuși, în punctul de vedere al Executivului se cere ca noțiunea de „defăimare socială” să fie mai bine definită. Potrivit Guvernului, noțiunea de defăimare socială nu este “consacrată de reglementările comunitare”. În proiectul Dragnea se afirmă că defăimarea socială este „fapta sau afirmația prin care o persoană este pusă în situație de inferioritate pe temeiul apartanenței sale la un anumit grup social”. Guvernul a cerut eliminarea articolului privind incitarea la ură și discriminarea socială din proiect, care este redundant, deoarece Codul penal prevede sancțiuni pentru aceste fapte.