Valeri Kuzmin declară, într-un interviu pentru site-ul vestidinrusia.ro, că România a devenit un furnizor de insecuritate în regiune, odată cu amplasarea scutului antirachetă, care ar putea fi folosit și ofensiv.
”În ce privește partea română, în opinia noastră, aici există o neînțelegere. România consideră că instalațiile de apărare antirachetă sunt defensive, care nu pot fi folosite niciodată ca arme ofensive. Ceea ce este incorect. Deoarece, din punct de vedere tehnic, chiar și rachete de croazieră ”Tomahawk”, cu orice echipament, chiar nuclear, pot fi trimise de la aceste lansatoare. Ni se spune că acest lucru este imposibil. Știm bine că, de exemplu, Statele Unite, ca una dintre sarcinile doctrinei lor defensive, sau militare, și-au propus să-i instruiască pe aliații din NATO în privința modului în care ar putea să folosească armele nucleare – nu încă strategice, ci diferite tipuri de arme nucleare. Ce se află în spatele acestui lucru, ce urmează, acum nu putem să presupunem nimic, dar tendința, și una foarte periculoasă, este evidentă”, spune Kuzmin.
”Amplasarea rachetelor americane care sunt de o importanță strategică pentru a crea un fel de „linie de protecție” în jurul Rusiei și a crea iluzia că, dacă Rusia va fi atacată, inclusiv cu ajutorul armelor nucleare, veți putea să stați în spatele acestui scut – în mod firesc nu poate, în nici un fel, din punctul de vedere al Rusiei, să fie perceput ca un factor de întărire a stabilității sau, cu atât mai mult, ca un factor de securitate. În acest sens, ca răspuns la cuvintele des repetate aici, precum că România a devenit un „furnizor de securitate” se poate obiecta: ea a devenit un furnizor de insecuritate și de destabilizare în această regiune, din cauza rachetelor de la Deveselu”, afirmă ambasadorul.
Valeri Kuzmin crede că una dintre principalele cauze pentru care în relațiile diplomatice și politice bilaterale „există o anumită înghețare, o anumită încetinire și chiar, periodic, niște complicații este legată de faptul că România, în stadiul actual, și-a delegat în mare măsură suveranitatea națională la acele uniuni interstatale din care face parte, Uniunea Europeană și NATO și, prin urmare, uneori nu este independentă în luarea deciziilor sale”.
„Apropo, în Rusia nu există nici o retorică anti-română ... Din păcate, în România, încercările de a explica logica poziției noastre sunt percepute ca amenințări și acest lucru nu este adecvat. Când Putin explică de ce Deveselu nu poate fi un factor pozitiv sau chiar neutru pentru noi, acest lucru este perceput ca o amenințare. Dar, scuzați-ne, trebuie să respectăm o succesiune logică: mai întâi – cauza, apoi – consecința. Cauza este Deveselu și nu invers”, a mai spus el.