Prisnel scrie intr-o postare pe Facebook ca "dezbaterea internă nu există de facto, așa cum spune și Tudor (Benga - n. red.), ci este <> la scara universului USR, pe modelul de propagandă descris de Chomsky".
"Nu avem un dialog ci o mulțime de monologuri surde care, din întȃmplare, au o temă comună. Nu e o dezbatere. Deficit de democrație", mai spune Prisnel, facand referire la modul in care Nicusor Dan vrea sa organizeze congresul partidului. Prisnel anunta si viitoarele sale actiuni:
"Vom aduce în discuție zilele viitoare un statut în spiritul USR Optimist, îl vom prezenta colegilor de partid și vom insista ca la Congres electorii să voteze statutul pe care îl doresc. Căutăm un echilibru funcțional între puterea Congresului, a Comitetului Executiv, a Biroului Național, a președintelui și vicepreședinților. La o primă citire, interpretez că propunerea existentă acordă de facto puteri foarte mari Președintelui prin subordonarea directă a Secretariatului General și creează, prin necodificarea raporturilor de putere, premisele unui conflict între Președinte și Biroul Național".