Adrian Năstase critică strategia PSD pentru alegerile prezidențiale, mai exact incapacitatea ”celui mai mare partid” de a găsi un candidat.
”M-am numărat printre cei care au spus, la începutul acestui an, că pentru PSD ar fi fost utilă convocarea unui congres extraordinar în care să fie discutată inclusiv o strategie pentru alegerile prezidenţiale. Din păcate, la Congresul PSD din luna martie a avut loc doar reaşezarea scaunelor în jurul mesei, Congresul fiind o ocazie ratată in a clarifica problema strategiei alegerilor prezidenţiale. De altfel, in scrisoarea lui Nae Bădălău erau multe sugestii, formulate cu bună credintă, care insă – cred – nici măcar nu au fost citite.
Preşedintele Republicii ocupă un loc instituţional şi simbolic foarte important în România, iar competiţia prezidenţială este importantă pentru electoratul fiecărui partid, deoarece ea generează pasiuni şi solidarităţi imense. Chiar dacă un partid nu reuşeşte să câştige alegerile prezidenţiale, dacă are insă un candidat propriu cu o bună prestaţie, electoratul îşi menţine încrederea în acea formaţiune politică şi pentru următoarele alegeri. În acelaşi timp, partidele politice sau candidaţii importanţi îşi construiesc strategia politică pentru a câştiga turul al II-lea al alegerilor. Acest lucru este foarte vizibil în strategia lui Klaus Iohannis, care încearcă să coaguleze electoratul PNL, USR ş.a., în sprijinul său.
Anunţul lui Liviu Dragnea că nu va intra în competiţia prezidenţială simplifică dar, in acelasi timp, şi complică lucrurile. Le simplifică pentru că deschide calea desemnării unui candidat comun al PSD-ALDE în persoana lui Popescu-Tăriceanu. Dar nu sunt clare raţiunile pentru care PSD ar asuma un candidat din partea unui partid mult mai mic. Este vorba despre un proiect politic comun de lungă durată? Care ar fi acela? Este un proiect social-democrat sau liberal? Este un proiect ideologic sau o „alianţă dinastică”? Sper că nu este vorba doar despre o strategie de tip tranzacţionist cu beneficiari restrânşi, aşa cum spun unii analişti!
Sigur, un candidat commun poate fi o solutie. Asa s-a intâmplat si in 2004 sau in 2009. Sau in 2014. Candidatul comun insă provenea de la partidul mai important al aliantei. Unii vor spune că, deocamdată, s-a anuntat doar că va exista un candidat comun dar, in timp ce ALDE tocmai si-a anuntat candidatul, PSD a anuntat că si-a retras candidatul. Mai este timp pentru a „construi” un candidat al PSD pentru a-l concura pe Tăriceanu ( pe care, de altfel, il pretuiesc pentru pozitiile lui din ultimii ani) ? Greu de crezut, la cum merg lucrurile…
In plus, poate că, pentru a câstiga turul al doilea, cele două partide ar putea să sustină, impreună, un candidat din afara partidelor – un academician, de exemplu -, care să poată să mobilizeze voturi si din zona indecisilor.
Pentru electoratul PSD absenţa unui candidat propriu în alegerile de anul viitor înseamnă, la acest moment, o veritabilă criză a reprezentării şi identităţii politice. Nu trebuie uitat episodul alegerilor locale din Bucureşti, din anul 2008, când Sorin Oprescu, blocat de Mircea Geoană să candideze, a câştigat Primăria Generală, iar candidatul formal al PSD, Cristian Diaconescu a obţinut doar 13% din voturi (mai puţin de jumătate din cele ale partidului). Lecţia acelui episod este că niciun preşedinte de partid nu poate tranzacţiona voturile partidului pe care îl conduce, dacă votanţii nu se simt reprezentaţi de un candidat. În fapt, disciplina de partid funcţionează pentru alegerile parlamentare dar într-o măsură mult mai redusă atunci când în competiţie se află persoane, care generează simpatii şi antipatii. Este riscant să crezi că votanţii PSD vor merge masiv la vot doar pentru că aşa le spune „Partidul”.
Abandonul PSD în competiţia prezidenţială de anul viitor nu va rămâne fără urmări nici în ciclul politic 2020-2024, deoarece viitorul Preşedinte al României, fie că va fi ales cu sprijinul social-democraţilor sau împotriva lor, va încerca să micşoreze bazinul electoral al stângii. Este o consecinţă ineluctabilă. În mod concret, este de aşteptat ca în alegerile parlamentare din 2020, oricare va fi numele viitorului preşedinte, acesta să dorească realizarea unei majorităţi parlamentare în care partidul din care provine să joace un rol dominant. De aceea, punerea chestiunii alegerilor prezidenţiale la categoria „Diverse” poate reprezenta pentru PSD o eroare de strategie cu implicaţii majore pentru viitorul său”, spune Năstase.
Fostul premier observă și situația delicată în care se află PSD, confruntat cu numeroase crize.
”Managementul conflictelor. PSD şi guvernul său sunt parte a unor conflicte deja existente şi a altora latente, dar în plină dezvoltare: tensiunile interne din partid, oficializate la CEx-ul de la Neptun; conflictul cu Klaus Iohannis şi cu partidele din opoziţie; războiul cu SRI, SPP, Ministerul Public definite toate, imprecis, drept parte a „statului paralel”; criza de imagine cu potenţiale implicaţii penale după mitingul din 10 august; instalarea neîncrederii externe în PSD, pe fondul percepţiei existenţei unui „deficit democratic”; pesta porcină, cu efecte sociale şi economice importante; reglementarea exploatărilor de gaze naturale din Marea Neagră. La acestea se poate adăuga tensionarea societăţii în contextul organizării unui referendum pentru definirea familiei. Aşadar, sunt cinci-şase zone de conflict simultan, iar riscul, deloc de neglijat, este de blocare a guvernării în această toamnă. Apropierea rapidă a preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene ar trebui să genereze o reacţie de stingere/rezolvare a acestor conflicte cu potenţial de a se transforma în crize majore. PSD ar trebui să găsească „supape de evacuare” a conflictelor şi să nu mai genereze alte crize, cel puţin aşa ar reieşi din lectura unui manual de management politic”, spune Năstase.
Adrian Năstase mai atrage atenția că la București există tentația unui regim iliberal.
”Relaţiile cu lumea euro-atlantică. Nu este locul aici pentru o analiză a politicii internaţionale a României, însă conducerea PSD trebuie să înţeleagă deplin consecinţele interdependenţelor dintre state. Cazul extrem este cel al Venezuelei, o ţară foarte bogată în resurse, dar care este acum în colaps. Poate că există şi la Bucureşti tentaţia unui regim iliberal, a căutării de duşmani reali sau inventaţi, însă ar trebui să fie conştientizat faptul că Polonia şi Ungaria au avut întotdeauna mai mulţi susţinători în Occident decât a avut România. Retorica necontrazisă oficial de către PSD despre „gândaci externi” nu face decât să aducă şi mai multă neîncredere în PSD, într-o Europă măcinată de tensiuni şi rivalităţi.
Nu sunt pe deplin convins că am ieşit din logica „politicii licuricilor”, dacă ne uităm la modul în care diverşi reprezentanţi diplomatici scurtcircuitează cutumele diplomatice şi discută direct cu înalţi oficiali statali. Mai este vreo ţară europeană unde ambasadorii sunt acceptaţi să ţină „lecţii de dirigenţie”? Credeam că s-a înţeles că respectul îl putem dobândi prin consecvenţă, predictibilitate şi o exprimare raţională a punctelor de acord şi a celor în divergenţă. Nici cumpărarea de „indulgenţe” (armament?), nici negocierea puţin transparentă a resurselor energetice nu vor asigura sprijinul politic internaţional dincolo de orizontul atingerii obiectivelor imediate.
Cred că sunt puţini doritori în Vest ca România să fie un nou „copil problemă al Estului”. Chestiunea esenţială este cea a încrederii – care se câştigă greu şi se pierde repede. De aceea, pentru a semnala partenerilor noştri ce dorim, mă întreb dacă nu ar fi fost cazul să fie realizată/prezentată/dezbătută „Viziunea PSD pentru Europa”?”, spune fostul premier.
Nu în ultimul rând, Adrian Năstase observă lipsa de calitate a oamenilor cu care PSD a populat guvernul.
”Resursele umane ale PSD, sursa crizei de încredere. Devine tot mai greu de respins concluzia că o parte din tensiunile din societate şi atacurile împotriva PSD sunt determinate de evidentele carenţe profesionale ale unei părţi din cei însărcinaţi să conducă ministere, agenţii sau alte instituţii publice. Cauza se află, după cum am spus în mai multe rânduri, în desfiinţarea de facto a Departamentelor de specialitate ale PSD. De altfel, practic, Consiliul Naţional nu mai functionează.
Despre PSD s-a spus mult timp că este „un partid respectat pentru stiinta guvernării, chiar dacă nu este iubit”. Din păcate, acest lucru pare a deveni tot mai putin valabil”, spune Năstase.
