Pe 7 iulie, la 20 de ani după concertul lui Michael Jackson la Bucureşti, mai multi artiști care au colaborat cu regele pop vor veni în capitală pentru evenimentul „The Ultimate thriller Michael Jackson”. Printre aceștia se numără și Sam Sims, fostul chitarist a lui Michael Jackson.
Întrebat ce își amintește cel mai bine legat de fostul star pop, Sam a răspuns nostalgic:
"Ceea ce-mi amintesc cel mai bine despre Michael e cât de perfecţionist era... Începând de la muzică până la interpretare şi coregrafie, a fost cel mai bun pe care l-am văzut în viaţa mea. Altceva ce îmi amintesc e aura lui... Avea ceva special şi oriunde ar fi stat într-o cameră, nu îţi puteai lua ochii de la el.
Era însă şi atât de dur încât trebuia să fiu extrem de atent pe durata repetiţiilor şi a show-urilor să nu cumva să fac vreo greşeală. Şi, de fapt, mi s-a întâmplat în timpul uneia dintre primele repetiţii, iar el a făcut pirueta lui brevetată şi m-a fixat cu privirea ca şi cum ar fi spus: „Am auzit asta!”. Avea urechi uimitoare, auzea absolut tot ce se cânta", a spus Sam Sims ziarulring.ro