Moartea lui Silviu Prigoană ridică multe semne de întrebare și multe voci spun că omul de afaceri putea fi salvat dacă se intervenea la timp. Asta după ce s-a aflat că prima ambulanță care a ajuns la locul tragediei nu avea medic.
DSU reconstituie intervenția
Potrivit DSU, în ziua de 12 noiembrie, la ora 14:11, dispeceratul din Brașov primește un apel la 112, prin care s-a solicitat o intervenție de urgență în cazul unei persoane aflate în stare de inconștiență în localitatea Bran-Șimon.
Dată fiind gravitatea situației, la ora 14:13, au fost solicitate un echipaj SMURD tip B2 de prim ajutor calificat aflat în apropriere, dotat cu echipamentele necesare, inclusiv un defibrilator, dar și o ambulanță tip C2 de la Serviciul de Ambulanță Brașov, cu medic, aflată la o distanță mai mare, și anume în municipiul Brașov, fiind cel mai apropriat echipaj cu medic de cazul respectiv.
La ora 14:19, echipajul SMURD, aflat în Moeciu, deci mai aproape de locul din care s-a făcut sesizarea, au ajuns primii. Cei trei paramedici care au sosit i-au acordat fără încetare manevre de resuscitare. După 22 de minute de la alertare și-a făcut apariția și ambulanța C2 a SAJ Brașov, cu medic, care au continuat manevrele.
Silviu Prigoană era să își piardă viața la doar 21 de ani: cum a rămas fără un picior. Un anestezist inconștient l-a băgat în comă
DSU a explicat că „sistemul integrat a făcut tot posibilul să salveze viața persoanei aflată în stop cardio respirator, asigurând cea mai importantă intervenție și anume, defibrilarea în cel mai scurt timp posibil, dar si trimițând un echipaj cu medic, care să completeze manevrele avansate de resuscitare”.
De asemenea, DSU a explicat că este imposibil ca fiecare ambulanță să dispună de un medic și că nicăieri în lume nu există așa ceva.
Realitatea PLUS, omagiu adus lui Silviu Prigoană: unul din studiourile Realitatea îi va purta numele - VIDEO
„Fie să trimitem o ambulanță cu medic, fără a ține cont de distanță și timp”, declară instituția.
Silviu Prigoană a murit marți, 12 noiembrie, într-un restaurant din Bran.