Artistul a fost prins conducând fără permis, iar pe numele său a fost înregistrat un dosar penal. Poliţia locală a dechis un dosar pe numele acestuia la Judecătoria Constanţa.
Chiar dacă acuzaţiile există în scris, artistul a declarat că nu ştie nimic despre acest proces. "Acum aflu de la voi de acest lucru. Nu îmi amintesc să fi fost oprit şi să mi se ia permisul", a declarat Raoul pentru Cancan.ro. "Eu în fiecare vară sunt la mare, dar am şofer şi conduce maşina",a mai spus Raoul, legat de faptul că dosarul penal a fost înregistrat la Judecătoria Constanţa.
Ulterior, Raoul ne-a precizat că avocatul său a încercat să afle detalii legate de dosar, dar că va mai dura până când acesta va putea fi studiat. "Înţeleg că azi nu s-a putut face mare lucru, iar pentru a se afla ce conţine acel dosar trebuie făcută o adresă din partea avocatului meu către judecătorie. Mai durează", a spus Raoul pentru sursa menţionată mai sus.