Cu titlul "DO NOT PUB Kirk Douglas Dies" ("A NU SE PUBLICA - Kirk Douglas a murit"), revista People a publicat din greşeală pe site-ul ei un articol, scris în prealabil, sub forma unui omagiu adus actorului american, care va împlini vârsta de 98 de ani pe 9 decembrie, informează bbc.com.
Articolul prezintă o serie de detalii despre viaţa şi cariera de peste şase decenii a starului american, inclusiv despre "Van Gogh/ Lust for Life", filmul biografie a pictorului Vincent Van Gogh.
Necrologul, care a generat un val de reacţii pe Twitter, a fost retras de pe site-ul revistei People.
Nu se ştie dacă acest articol-tribut, pe care apare data de 29 septembrie, a fost online în ultimele două luni pe site-ul revistei People sau a fost publicat recent.
"Kirk Douglas, unul dintre puţinele staruri de box office autentice, care s-au lansat chiar atunci când televiziunea cucerea cultura americană în anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, a murit TK TK TK. Avea vârsta de 97 de ani (Data naşterii 9/12/1916) şi avea o stare de sănătate bună, în ciuda faptului că a suferit un accident vascular cerebral, în 1996, care l-a lăsat cu dificultăţi de vorbire", se afirmă în acel necrolog.
Kirk Douglas a jucat în primul său film în 1946 - un film noir clasic, intitulat "Dragoste ciudată/ The Strange Love of Martha Ivers".
S-a remarcat apoi în filme precum "Gunfight at the O.K. Coral", "Călăreţul singuratic/ Lonely Are the Brave" şi "Umbra unui uriaş/ Cast a Giant Shadow".
Pe parcursul carierei sale prestigioase, Kirk Douglas a primit trei nominalizări la premiile Oscar, pentru rolurile interpretate în filmele "Van Gogh/ Lust for Life", "Urâtul şi frumosul/ The Bad and the Beautiful" şi "Champion".
Deşi nu a câştigat niciodată Oscarul pentru interpretare, a primit din partea Academiei de film americane un premiu onorific, care i-a fost înmânat de Steven Spielberg în 1996.
Publicarea din greşeală a necrologului său a generat un val de reacţii în rândul internauţilor, pe Twitter, care au ironizat eroarea comisă de revista People.
Pentru companiile din mass-media, afirmă BBC, scrierea în avans a unor necrologuri pentru diverse personalităţi reprezintă un fapt obişnuit.
În 2008, Bloomberg a făcut o greşeală similară atunci când a publicat o ştire în care anunţa decesul lui Steve Jobs, cofondator al grupului Apple, cu trei ani înainte de moartea reală a acestuia, în 2011.