Pe lângă o alimentație echilibrată, cu legume și fructe multe, Andreea Marin a exclus din meniu sarea și zahărul și a ales să facă sport. Șase zile din șapte, Andreea Marin face gimnastică. La aproape 48 de ani, fosta prezentatoare TV arată impecabil.
Într-o postare pe pagina sa de socializare, aceasta a dezvăluit cum a reușit să dea jos 20 de kilograme și să se mențină la o greutate ideală. Spune că dieta pe care o ține nu este una restrictivă, mai ales că îi permite să aibă cinci mese echilibrate în fiecare zi.
"Cinci mese pe zi, fără prăjeli, sosuri, fast food – mă feresc de ele ca de ciumă – ultima masă la 7 seara. Carbohidrați, pâine, orez, paste făinoase doar până la ora 14.00. Fructe și legume proaspete în fiecare zi, dar la distanță de mese. Atenție, fructe și legume fără hormoni, fără toxine! Încercați să alegeți ceea ce vine de la țară și nu e tratat chimic. Doi litri de apă pe zi. Paharul cu apă pe birou a înlocuit covrigeii și alunele. Sare cât mai puțină, zahăr deloc, e bună și mierea, nu prea des. Gimnastica de dimineață, 6 zile pe săptămână. Eu m-am convins că nu se moare din asta. Recunosc, m-am zvârcolit destul înainte să încep", a povestit Andreea Marin, pe Facebook.
Foto: Facebook
Și pentru că nu este suficient doar să echilibrezi dieta, Andreea Marin are un program care include și mișcare fizică, pentru un corp armonios, fără celulită. Sacrificiul este destul de mare, având în vedere că vedeta a recunoscut că i-a fost greu să se trezească cu o oră mai devreme decât în mod normal.
De asemenea, ea a spus că alimentul care a ajutat-o să slăbească și care înlocuiește pâina în dieta sa este brânza. Andreea Marin a mai povestit că, totuși, consumă destul de des caș și nu ar putea să renunțe niciodată la el, deoarece o ajută foarte mult.
„Pot renunța la orice, nu există nu se poate. Dar nu aș vrea să renunț la brânză, un caș bun ține loc și de pâine și e pentru mine în capul listei preferințelor", a mai mărturisit jurnalista.