Organizatorii estimează că din total participanților, 20% sunt din județul Cluj, 20 % din străinătate, iar restul de 60% venind din toată România. Și anul acesta, au fost prezenți participanți din peste 100 de țări ca, Anglia, Olanda, Franța, Belgia, Austria, Polonia, Ungaria, până la țări exotice cum ar fi Argentina, Brazilia, India, China.
La o prima estimare, din cei peste 370.000 de participanți, cei 300.000 veniți din afara Clujului au cheltuit fiecare în medie, în cele 4 zile, cel puțin 150 euro, pe cazare, transport, restaurante, terase, cumpărături, vizite la muzee etc. La un calcul simplu, acest lucru înseamnă o infuzie de capital în comunitatea clujeana, de peste 45 milioane euro. Acești bani se vor regăsi apoi în impozite și taxe locale, dar și în încasări pentru business-urile locale sau pentru oamenii care au profitat de numărul mare de turiști prezenți, punându-și apartamentele sau casele la închiriat.
Bineînțeles Cluj-Napoca și România au câștigat mult mai mult la capitolul imagine. Se scrie și se vorbește la superlativ în toata lumea, iar tot participanții străini intervievați declară că și-au schimbat total părerea despre România și că au fost impresionați de ospitalitatea clujenilor. Bugetul festivalului, pentru ediția aniversară, a depășit suma de 16 milioane de EUR.
Mai multe pe realitateadecluj.net.