Un bătrân în vârstă de 81 de ani din localitatea vasluiană Valea Siliştei a murit, după ce a fost strivit o autoutilitară parcată. Bărbatul făcea nişte reparaţii la gardul din faţa casei, când maşina s-a pus în mişcare şi l-a lovit, scrie presa locală.
Primele date ale anchetei arată că de vină pentru această tragedie este şoferul autoutilitarei, care nu a asigurat-o corespunzător atunci când a parcat.
"Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Vaslui, a parcat autoutilitara în faţa locuinţei părinţilor săi din Valea Siliştei", a explicat Mihaela Straub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
"Fiindcă nu a fost asigurată în mod corespunzător, autoutilitara s-a pus în mişcare şi a acroşat un bătrân care făcea nişte reparaţii la gardul locuinţei sale. Incidentul s-a soldat cu decesul bătrânului în vârstă de 81 de ani", a adăugat aceasta.
Pentru scoaterea de sub maşină a bătrânului a fost nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare, mai precizează sursa citată.
Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.