”Exportăm în Ungaria, Italia, Danemarca, Franța, Belgia, Marea Britanie și încercăm să intrăm și pe piața din Republica Moldova. Trimitem annual acolo câteva camioane cu brazi”, a declarat, pentru Vocea Transilvaniei, investitorul.
În ceea ce privește vânzările de anul acesta, numai în România, au fost dați 30.000 de astfel de brazi.
”Anul acesta am vândut peste 30.000 de astfel de brazi numai în România. În străinătate am mai vândut încă 11.000”, precizează el.
Potrivit sălăjeanului, cel mai adesea, clienții cumpără astfel de brazi pentru a-i replanta, apoi, în curte sau în grădină.
Cum a ajuns să investească în brazi
De loc din Camăr, Szoboszlai Attila a revenit acasă, împreună cu familia, în 1992, după ce a lucrat ca şi profesor de fizică şi chimie, într-o altă comună din judeţ. A fost ales imediat în funcţia de primar al comunei şi pentru că tocmai primise ca moştenire, o suprafaţă de teren, a hotărât să se implice și în agricultură.
„Am văzut atât de mult teren nelucrat, pustiu. Aşa că am încercat să fac ceva. Am comasat parcelele de teren pe care le aveam, am mai luat teren în arendă şi am început să cultiv porumb, grâu şi aproape toate felurile de culturi clasice. Însă nimic nu mergea şi pe măsură ce treceau anii, eşecul era tot mai mare, astfel că am ajuns la concluzia că în zona noastră, la tipul nostru de relief şi de sol culturile clasice nu merg şi am renunţat”, rememorează Szoboszlai începuturile sale în agricultură.
Mai multe pe Vocea Transilvaniei.