Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Marian Popescu, conductorul unui tren de călători care circula pe ruta Mangalia-Oradea a anunţat, joi seară, autorităţile că în timp ce garnitura staţiona în Gara de Vest din Ploieşti a găsit un bărbat spânzurat în unul dintre vagoane, scrie News.ro
PROMOTIE LA eMAG! OFERTELE POT FI GASITE AICI!!!
Vagonul respectiv a fost decuplat de la restul garniturii şi oprit în gară, unde poliţiştii de la Transporturi Feroviare au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs decesul.
Bărbatul a fost identificat, fiind vorba despre un constănţean în vârstă 64 de ani. Trupul neînsufleţit era agăţat cu o sârmă de una dintre ferestrele vagonului. În urma primelor verificări, nu a fost găsit niciun bilet care să explice un gest sinucigaş.
Trenul în care a fost găsit trupul neînsufleţit şi-a continuat drumul către Oradea.
În cauză se fac cercetări pentru ucidere din culpă.