Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Daniel Boie, a declarat, duminică, corespondentului MEDIAFAX că verificările includ atât conducerea Sălii Polivalente, cât şi antrenorul care însoţea grupul de copii şi părinţii
minorului.
”Poliţiştii clujeni s-au autosesizat şi fac cercetări pentru vătămare din culpă în urma incidentului petrecut sâmbătă seara în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, când un copil a fost rănit. Nu s-a depus nicio plângere în acest acaz. Noi verificăm circumstanţele în care a avut loc incidentul şi se solicită informaţii atât de la conducerea Sălii Polivalente, cât şi de la antrenorul cu care era copilul şi de la părinţii acestuia”, a spus Boie.
Copilul este baschetbalist chiar la U si se ducea cu antrenorul sau si cu colegii sa ii sustina pe seniori in locul alocat meci de meci "juniorilor".
Parintii copilului ne-au dat declaratii in exclusivitate despre incident. Tatal baietelului este chiar Mircea Turdean, directorul general al companiei Farmec, si care era foarte afectat de cele intamplate:
"Cum este posibil sa inaugurezi o constructie nesigura? Cum este posibil sa fii atat de superficial si sa lasi o ditamai gaura nesecurizata? Daca murea copilul meu? Trebuie sa moara oameni ca sa le pese primarului si consilierilor locali de siguranta spectatorilor din Sala Polivalenta?
Luni, la prima ora, imi consult avocatul si ii dau in judecata si pe Emil Boc si pe dragii de consilieri locali, pentru ca au autorizat o asemenea constructie pericol public. Nu cer decat daune morale, fiindca vreau sa plateasca cei vinovati si sa se invete minte sa fie responsabili. Vreau sa nu mai pateasca si alti copii ce a patit baiatul meu care acum este sub anestezie si in operatie.
Plangea saracul copil de mi se rupea sufletul, trebuie sa ii puna oasele la loc de la antebrat. I-am facut RMN, la cap e ok, vreau sa le multumesc din suflet medicilor de pe Motilor, de la Pediatrie 1, doctorii au fost exemplari", a declarat in exclusivitate Mircea Turdean pentru Ziar de Cluj.