Cornel Ionică este din nou primarul Piteștiului. „Admite cererea. Suspendă executarea Ordinului Prefectului nr. 87/19.03.2019, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Aprilie 2019, la Tribunalul Argeş.”, se arată în hotărârea instanței, scrie Realitatea de Argeș.
Eu din secunda asta sunt la treabă. O să mă și duc la Primărie, poate mai târziu, poate mâine, pentru că mai am ceva de făcut pe acolo. Mi-am sintetizat niște direcții de lucru și voi fi acolo. Sunt primarul legitim”, a precizat edilul Cornel Ionică.
Reamintim că ordinul de încetare a mandatului de primar al lui Ionică a fost semnat, pe 19 aprilie, de către prefectul Emilian Dragnea.
”În temeiul art 26 din legea 340/2004 republicată, s-a emis Ordin prin care se CONSTATĂ încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar, conf legii 176/2010, legii 340/2004, respectiv Raportului de evaluare al ANI, nr. 13908/G/II – 2016. Cu drept de plângere la Tribunalul Argeș în termen de 10 zile de la comunicare!”.
În această perioadă, Sorin Apostoliceanu a fost cel care a preluat atribuțiile funcției de primar interimar al municipiului Pitești.