Azi-noapte, poliţiştii de la Rutieră au oprit, în Piaţa Universităţii, o maşină care trecuse pe roşu.
În momentul în care i-a cerut şoferului actele la control, unul dintre agenţi a simţit un miros ciudat care venea din interiorul autoturismului. Prin urmare, le-a solicitat celor trei ocupanţi ai maşinii să coboare pentru o verificare. Atunci, unul dintre tineri, care se afla pe bancheta din spate, a coborât din maşină şi a aruncat pe şosea un pungă transparentă plină cu canabis.
"Motivul opririi a fost că acest conducător auto a circulat în Piaţa Universităţii la culoarea roşie a semaforului electric. După ce au fost imobilizaţi cei 3 ocupanţi ai autoturismului, ulterior conducătorul auto a declarat verbal în faţa martorilor aflaţi la faţa locului că acea substanţă găsite de către organele de poliţie era pentru consum propriu", spune Apostol Vasile – Comisar şef Brigada Rutieră.
Tinerii cu vârste de aproximativ 23-24 au fost duşi la secţia de poliţie pentru audieri. Pentru fapta lor riscă pedepse cu închisoarea de la doi la şapte ani.