Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, copila a fost găsită moartă în locuinţă, vineri seară, lângă maşina de spălat, chiar de către tatăl său, în momentul în care acesta s-a întors de la serviciu, un abator din comuna Banca, scrie News.ro.
Bărbatul a sunat la numărul de urgenţă 112, însă echipajul ambulanţei deplasate la intervenţie nu a putut decât să constate decesul fetei de 12 ani.
”Din cele constatate la faţa locului de către echipajul medical, copila era moartă încă din cursul zilei, lângă maşina de spălat. În consecinţă, Poliţia a preluat cazul pentru a elucida condiţiile în care s-a petrecut decesul”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Dan Ungureanu.
Tatăl fetei de 12 ani a spus poliţiştilor că soţia sa este plecată la muncă în străinătate şi mai are acasă încă trei copii. Din câte se pare, copila, în lipsa mamei, se mai ocupa şi de treburile gospodăreşti, fiind electrocutată în momentul în care spăla rufe la maşină.